Hotel TRESOR, Stațiunea montană LEPȘA,
jud.Vrancea
Pentru oamenii cu dare de mână, le e bine și în străinătate. Eu
însă optez pentru ce e pe măsura mea, de om simplu, și anume ținutul supranumit
Mica Elveție, LEPȘA mea cea dragă, cea care m-a vindecat nu numai fizic
dar și spiritual. Iar hotelul TRESOR, aflat chiar la intrare în
Stațiunea Lepșa, imediat după superba Cascadă Putna și în vecinătatea
renumitei Păstrăvării, te așteaptă, ne așteaptă oricând în orice zi și
lună (pentru că acolo în orice anotimp e un paradis) la telefonul de
recepție: 0237.266.950 sau mobilul venerabilului domn Dumitru Șerban:
0769.268.840. Detalii…
Iar Negruzii şterge colbul de pe cronice bătrâne / Căci pe mucedele pagini stau domeniile române. M.Eminescu, Epigonii
ORIZONTAL: 1) Celebră piesă shakespeariană, cu care ar fi semănat
această nuvelă istorică, apărută în 1840, în primul număr al revistei Dacia
literară, dacă, potrivit afirmaţiei lui G.Călinescu, literatura
română ar fi avut în ajutor prestigiul
unei limbi universale ― Un merit deosebit al lui Negruzzi este faptul că pentru
prima dată în literatură română, el caracterizează în mod magistral personajul
colectiv: Capul lui Moţoc vrem!... din urmă cuvânt, găsim un eho
în toate inimile, fu ca o scânteie electrică. 2) Evenimentele
sunt redate detaşat de impresiile subiective ale scriitorului, intervenţiile
directe fiind minime ― Pseudonim al publicistului român Ioan Rusu (1811-1843). 3) Mitropolitul
Teofan sugerează otrăvirea despotului Lăpuşneanu, spunând doamnei
Ruxandra: Dumnezeu
să-l ierte şi să te ierte şi pre… ― Îndemn (reg.) ― Timişoara
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
|
1
|
||||||||||||
2
|
||||||||||||
3
|
||||||||||||
4
|
||||||||||||
5
|
||||||||||||
6
|
||||||||||||
7
|
||||||||||||
8
|
||||||||||||
9
|
||||||||||||
10
|
||||||||||||
11
|
||||||||||||
12
|
VERTICAL:
1) Decizie, pe care Lăpuşneanu o ia pentru a-i ucide pe cei necredincioşi: atragerea boierilor la palat organizând un
mare ospăţ (Î) ― Pseudonim al publicistului român Constantin Popescu-Bălteni (1883-1944). 2) Şiret,
viclean cum e Lăpuşneanu care, dorind să-l lovească pe boierul Spancioc, totuşi
se stăpâneşte, modificându-şi purtarea spre a-i induce în eroare pe cei din jur
― Opera lui Negruzzi este specie literară cu un singur fir epic, cu un conflict
concentrat şi intrigă riguros construită.
3) Redus, cum e
subiectivismul din partea autorului în caracterizarea personajelor (pl.) ― Cu
aceleaşi drepturi. 4) Râu în Irlanda ― Supranumele dat lui Eminescu de Veronica Micle ―
Fior în Norvegia. 5) Eugeniu Carada ―
Subjugat, ducând o viaţă de mizerie, cum e poporul aflat sub stăpânirea
vornicului Moţoc ― Traian Demetrescu. 6)
Pseudonim al lui N.N.Tonitza ― Intrare în Oltenia! ― Mişcarea apelor de pe mări
şi oceane. 7) Temei de sinceritate şi cinste, spulberat în timpul celei de-a
doua domnii a eroului, ca efect al trădării din partea majorităţii boierilor. 8) Persoană lacomă şi zgârcită pe care
o recunoaştem în vornicul Moţoc ― Oameni ca Moţoc, nepotriviţi pentru a fi
demnitari, pentru că stârnesc furia mulţimii. 9) Ţară de pe continentul american
― În ritm moderat, aşa cum decurge acţiunea nuvelei. 10) Editura
Orizont ― Aprig, o altă însuşire de
caracter a eroului (Î) ― A călca lăsând în urmă dâre (Î). 11) Alexandru, în raport cu Ruxandra,
cea care, urmărind sfatul mitropolitului, izbăveşte ţara de un tiran ― Limba
italiană ― Fapta vinovată a lui Lăpuşneanu, cea de răzbunare faţă de supuşii
săi. 12) Rival al lui Alexandru Lăpuşneanu în slujba căruia sunt
boierii: Veveriţă, Spancioc şi Stroici ― Marea parte din mulţime carer constituie
erou colectiv.
Dicţionar: OOO, ZNAC, CPB, LEE, RAN, TTZ.
Prof. Nicolae Vicolov
Consultarea textului
Constantin
(Costache) Negruzzi (n.
1808, satul Hermeziu, județul Iași – d. 24 august1868) a fost un om politic și
scriitorromân din perioada pașoptistă.
Costache Negruzzi s-a născut în anul 1808la Trifeștii Vechi(astăzi Hermeziu), din apropierea Prutului, lângă Iași, fiind fiul lui Dinu Negruzzi, de origine răzășească, ajuns boiernaș în rang de paharnic, și al Sofiei Hermeziu.
Costache Negruzzi s-a născut în anul 1808la Trifeștii Vechi(astăzi Hermeziu), din apropierea Prutului, lângă Iași, fiind fiul lui Dinu Negruzzi, de origine răzășească, ajuns boiernaș în rang de paharnic, și al Sofiei Hermeziu.
În 1809, mama sa s-a stins din
viață.
Costache Negruzzi și-a început
învățătura în greacă cu unul din dascălii greci mai cu renume pe atunci în
Iași, iar românește a învățat singur dintr-o carte a lui Petru Maior, precum
însuși mărturisește într-un articol intitulat Cum am învățat românește,
foarte interesant pentru detaliile pe care le dă asupra metodelor întrebuințate
de profesorii din acea vreme.
Izbucnind revoluția din 1821,
a fugit în Basarabia cu tatăl său. La Chișinău face cunoștință cu poetul rus
Pușkin, care-i deșteaptă gustul pentru literatură și cu un emigrant francez de
la care ia lecții de limba și literatura franceză.Din această perioadă datează
primele sale încercări literare: Zăbavele mele din Basarabia în anii 1821,
1822.
Dupa moartea tatălui său,
intră copist la visterie, începând astfel viața politică,cum făceau toți fiii
de boieri pe atunci.
În acest timp publică câteva
traduceri de poezii (Mnemonde Voltaire, Prostia Elenei de
Marmontel), și câteva nuvele, care făcură mult efect. Îndemnat de scrierile
patrioților de peste munți, studiază istoria și dădu la lumină Aprodul
Purice ca un fel de protestare indirectă la adresa domnului și boierilor
din timpul său.
Ales, în 1837, deputat de Iași
în Obșteasca obișnuită adunare, instituită de Regulamentul Organic, apoi
ca funcționar superior, și ca director al teatrului (alături de Mihail
Kogălniceanuși Vasile Alecsandri), se arată pătruns de idei liberale și doritor
de progres. În 1840 este ales primar al orașului Iași.
Negruzzi nu ia parte la mișcarea
din 1848 și mult timp rămâne retras din afacerile statului, reintrând mai
târziu ca judecător, membru în Divanul domnesc (1857) și apoi, sub domnia lui
Cuza, ca director al departamentului finanțelor, deputat și epitrop la Sf.
Spiridon.
Se stinge din viață la 24
august 1868, și este înmormântat în cimitirul bisericii din Trifeștii Vechi.
Debutează cu traducerea poeziei Șalul negru
după Alexandr Pușkin. Apoi întreprinde traducerea baladelor lui Victor Hugo,
lucrare meritorie, pentru că a căutat să întrebuințeze un vers analog cu al
poetului francez, vers greu de făcut în românește, mai ales în timpul când
scria Negruzzi (ex. Pasul de arme al Regelui Ioan) și pentru că multe
din ele exprimă foarte bine ideea autorului într-o românească curată. Dintre
cele mai reușite cităm Uriașul. O altă traducere importantă este a
satirelor lui Antioh Cantemir, din rusește, făcută împreună cu Alexandru
Donici.
Negruzzi a scris și poezii
originale, dar acestea nu sunt partea cea mai strălucită din opera lui. Cea mai
însemnată lucrare în versuri e Aprodul Purice. Începutul e pastoral;
tonul epic e păstrat câtva, dar interesul și calitățile poetice scad de la un
moment și de aci încolo este numai o cronică rimată.
Poetul începe prin a ne
descrie starea liniștită a Moldovei care scăpase de războaie. Hroiot, un
general ungur al regelui Matias Corvin, aflând că Ștefan este departe de
hotarele ungurești, hotărî să facă o năvălire în principat ca să se răzbune
împotriva lui Ștefan, care-l învinsese de multe ori. Pregătirile pe care încep
să le facă ungurii sunt însă aflate de un român, care se găsea rătăcit prin
armata dușmană. Acesta, îmboldit de iubirea de patrie, alergă la pârcălabul din
Roman și-i spuse ce se uneltea între unguri. Pârcălabul a trimis în pripă un
curier la Ștefan și în același timp a luat oarecare măsuri ca să întâmpine pe
inamic dacă ar sosi mai înainte.
Operele în proză sunt
împărțite în trei grupe, botezate cu titlul general de Păcatele tinerețelor
(1857). În prima intră Amintirile din junețe, câteva povestiri, din care
unele cu caracter personal, de exemplu Zoe (1829)și O alergare de cai
(1840), nuvele în care intriga e bine condusă și plină de interes, iar limba e
românească și cu expresiuni nimerite. Fiziologia provințialului
reprezintă poate cea mai bună fiziologie scrisă în limba română.
Tot în această grupă intră și
povestea Toderică, jucătorul de cărți (1844), imitată cu destulă
libertate după Federicode Prosper Mérimée. E vorba aici de un jucător de
cărți care pierduse toată averea, și găzduind odată pe Iisus Hristos și pe
Sfântul Petru, a obținut ca răsplată trei lucruri: cărțile pe care le avem în
mână au fost dăruite cu putere ca totdeauna să aducă câștig lui Toderică, pomul
de la ușa lui să fie așa că oricine se va sui să nu se poată coborî fără voia
lui, în fine un scaun de asemenea fu blagoslovit ca oricine va sta pe el să nu
se ridice fără voia lui Toderică. Cu mijloacele acestea el făcu avere mare,
scăpă în câteva rânduri de moarte și în fine, când muri, izbuti să intre în rai
prin șiretenia lui.
Această glumă nevinovată,
despre care însuși Negruzzi ne spune că s-a tipărit mai mult ca să umple
coloanele revistei decât cu vreo pretențiune literară, supără grozav clerul și administrația din acel timp
-1844 - încât îl trimiseră în exil la o mănăstire, iar revista Propășirea
a fost suspendată.
Dintre fragmentele care
alcătuiesc grupa a doua, cea mai însemnată lucrare este Alexandru
Lăpușneanul, publicată în Dacia Literară în 1840, una din nuvelele
de referință ale literaturii române. Nuvela se compune din patru părți, fiecare
purtând un motto, care este tema ei. Iacob Eraclid, cunoscut sub numele de
Despot Vodă, fusese ucis de Tomșa, care devenise domn al Moldovei; Alexandru
Lăpușneanu, care mai domnise o dată, vine cu oști turcești ca să reintre în
posesia tronului. A treia grupă din
scrierile lui Negruzzi o formează Scrisorile, peste 30 de bucăți. În
unele se găsesc observări critice și satirice asupra obiceiurilor societății;
în alte notițe despre diferiți scriitori (Scavin, Alexandru Donici), în alte
amintiri personale sau povestiri din istoria țării. Tonul este în genere
glumeț, potrivit cu genul acesta chiar când tratează chestiuni serioaseși
tratează și asemenea chestiuni cum sunt cele privitoare la ortografie și la
limbă. Scrisorile au fost publicate antum în volumul Negru pe alb.
Negruzzi ia parte la
discuțiile cu Ion Heliade Rădulescuși cu ardelenii și înfățișează, chiar din
primii ani ai acestei lupte, punctul de vedere cel mai cuminte. Scrisorile
acestea sunt un bogat izvor de informații de tot felul, de care nu se poate
lipsi cel care voiește să cunoască viața socială și culturală a epocii dintre
1838-39.
Negruzzi s-a ocupat și de
teatru. Știm că a fost unul din cei care au pornit mișcarea din 1840. Pentru
aceasta a tradus din franceză și a scris și lucrări originale- slabe ca
întocmire dramatică, dar cu pasaje satirice hazlii: Cârlanii, vodevil
într-un act (1857) și Muza de la Burdujeni (1850), în care își propune
să ridiculizeze pe puriști și neologiști.
Cronologie
1808 – Se naște la Trifeștii Vechi (Iași) Costache
Negruzzi, fiul paharnicului Dinu Negruț și al Sofiei Hermeziu. După ce învață
în casă limba greacă și franceză, își însușește limba română cu un dascăl de la
Seminarul de la Socola, episod povestit cu mult umor în Cum am învățat românește.
Adevărata românească o învață după cărțile populare Floarea darurilor și
Istoria lui Arghir și a prea-frumoasei Elene și după cartea lui Petru
Maior Despre începutul românilor – „Astfel Petru Maior m-a învățat
românește.“
1821/1822 – Familia părăsește Iașii în urma mișcării
eteriste, stabilindu-se la moșia Șărăuți din ținutul Hotinului, apoi la
Cernăuți, unde viitorul scriitor a avut privilegiul de a-l cunoaște pe
Aleksandru Pușkin, exilat aici de autoritățile țariste.
1823 – Familia se întoarce la Iași.
1826 – Moare tatăl scriitorului, Dinu Negruț.
1825/1835 – În urma morții tatălui, ocupă diverse funcții
administrative, de la aceea de diac la vistierie până la cea de secretar al
Adunării Obștești.
1835 – Traduce Triizăci ani sau viața unui jucătoriu
de cărți după opera cu același titlu a lui Victor Ducange și M. Dinaux.
1836 – În Muzeul Național (nr. 36, 37) apare Corespondența
dintre doi români, unul din Țara Românească și altul din Moldova, pe de o
parte I.H. Rădulescu, pe de alta C. Negruzzi, pe teme lingvistice de mare
actualitate: simplificarea alfabetului, introducerea neologismelor, limba
română unitară.
1837 – Traduce, la îndemnul lui Heliade care proiectase
acea vestită Bibliotecă universală, Angelo, tiranul Padovei și Maria
Tudor, drame ale lui Hugo. Publică poemul Aprodul Purice, sursa de
inspirație fiind o legendă din O samă de cuvinte a lui I. Neculce,
gândit drept un fragment din proiectata epopee Ștefaniada.
1837/1838 – Curierul de ambe sexe al lui Heliade
publică nuvela romantică Zoe, apoi traducerea poemului Șalul negru
de Aleksandr Pushkin.
1839 – Tot în Curierul de ambe sexe publică
povestirea anecdotă Au mai pățit-o și alții, în Albina Românească apare
Regele Poloniei și domnul Moldovei.
1840 – Apare la Iași Dacia literară sub direcția
lui Kogălniceanu, a lui Alecsandri și a lui C. Negruzzi. În chiar numărul 1 al Daciei
literare apare nuvela istorică Alexandru Lăpușneanul, care este de
asemenea si prima nuvela istorica din literatura română. G. Călinescu afirmă: „Numele
lui C. Negruzzi este legat de obicei de nuvela istorică «Alexandru
Lăpușneanul», care ar fi devenit o scriere celebră ca și «Hamlet«» dacă
literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale“. Face parte din comitetul de direcție al
Teatrului Național din Iași, alături de Kogălniceanu și de Alecsandri. Publică
în Albina Românească nuvela Provințialul, devenită Fiziologia
provințialului.
1842 – În Albina Românească apare Păcală și
Tândală sau Morala moldovenească: „capodopera acestei proze de
hilaritate clasică este «Păcală și Tândală», deschizând drumul lui Anton Pann
și a lui Ion Creangă“ (G. Călinescu).
1844 – În Propășirea apare prelucrarea Toderică
după Federigo a lui Prosper Merimée, care nemulțumește autoritatea
domnească; autorul este exilat, iar revista oprită. Tipărește Vânătorul bun,
o carte pe tema vânătorii pe care Odobescu o cunoaște, devenindu-i model pentru
Pseudo-kinegeticos, operă terminată cu un fragment negruzzian.
1846 – În Almanahul de învățătură apare nuvela
istorică Sobieski și românii.
1848 – Conservator în gândire, un cumpătat, având
relații bune cu domnitorul, Negruzzi nu este printre participanții la
evenimentele revoluționare din acest an.
1849 – La Teatrul Național din Iași se reprezintă vodevilul
Doi țărani și cinci cârlani, devenit Cârlanii.
1850 – Este numit director al departamentului
finanțelor; devine membru al unei loji masonice din Iași.
1851 – Publică farsa într-un act Muza de la
Burdujeni la sfârșitul căreia Negruzzi adaugă o notă: „Noi am zis - nu
ne mai aducem aminte unde - că sunt mulți care schingiuesc și sfâșie frumoasa
noastră limbă și în loc de creatori se fac croitori, și croitori răi. Asta ne-a
îndemnat a compune această mică comedie crezând că facem un bine arătând ridicolul
unor asemine neologiști“.
1853 – Negruzzi scoate revista Săptămâna.
1855 – În România literarăa lui V. Alecsandri
apar Istoria unei plăcinte și Ochire retrospectivă.
1857 – Apare volumul Păcatele tinereților, care
cuprinde toate scrierile lui Negruzzi grupate în patru cicluri:
I. Amintiri din junețe
(Cum am învățat românește, Zoe, O alergare de cai);
II. Fragmente istorice
(Aprodul Purice, Alexandru Lăpușneanul, Sobieski și românii,
Regele Poloniei și domnul Moldovei);
III. Neghină și Pălămidă
(Cârlanii, Muza de la Burdujeni);
IV. Negru pe alb (Scrisori
de la un prieten).
1862 – În revista Din Moldova apar Studii
asupra limbii române.
1866 – La înființarea Societății Academice Române
este numit membru al acesteia.
1868 – C. Negruzzi moare la Iași, fiind înmormântat la
moșia sa Trifești.
Solutia careului Bogdan Petriceicu Hasdeu
|
